SECUNDA vă invită să mergeți la VOT, ca să vă respectați pe voi și Constituția!

A renunța la un drept constituțional înseamnă a renunța la dreptul de a fi cetățean al României, cu drepturi depline.

Vrem să fim respectați și să ne fie protejate toate drepturile din Constituție? Atunci trebuie să votăm, ori de câte ori Constituția o cere.

Iar scuza “Nu am cu cine” trebuie înțeleasă ca un măr otrăvit, introdus în societate de către cei interesați să nu votați, pentru a întreține un HAOS.

Deranjul provocat de cozi este insignifiant, în comparație cu destinul unei țări

A VOTA înseamnă a SPUNE clar ce persoane dorești să fie la butoanele țării – președinte, parlamentari, primari, consilieri. A NU VOTA înseamnă a SPUNE clar că NU mai vrei să fii un cetățean român. Pentru că NU este îndeajuns să fii un cetățean corect din punct de vedere legal ca să fii cetățean al țării; este nevoie să respecți TOATE prevederile din Constituție. NU poți fi cetățean român doar când îți convine sau când ai chef.

Vrăjeala lansată prin sintagma “Nu am cu cine” este acceptată și pusă în practică – NU votează – doar de oamenii care REFUZĂ să înțeleagă rolul lor într-o societate democratică.

Faptul că au trecut 30 de ani și așteptările noastre au fost sabotate de clasa politică NU ne dă dreptul să încălcăm Constituția. Fiecare dintre noi trebuie să respectăm Legea Fundamentală a țării în care trăim. Iar Constituția ne spune foarte clar că trebuie să votăm.

Știm că ei, ALEȘII, se cred zei, intangibili și ne-au demonstrat că în marea lor majoritate vor să fie votați ca să ajungă la banul public. Sunt lacomi și corupți. Dar, dacă nu vrem să fim ca ei, atunci trebuie să respectăm Constituția și să votăm!

Cum votăm? Ei bine, Constituția ne spune că e NUMAI opțiunea nostră cum folosim ștampila de vot. Doar noi decidem pe cine votăm și CUM votăm.

Putem vota un candidat! Putem anula votul! Dar, indiferent de ce vom FACE în cabina de vot, TREBUIE să MERGEM la VOT.

SECUNDA vă invită să mergeți la VOT!

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version