Liviu Dragnea s-a declarat duminică supărat foc pe proiectul Bugetului de stat pe 2019, de parcă nu l-ar fi făcut el, când s-a întors din vacanță, cum s-a lăudat singur pe Facebook cu poza în care apărea la masă cu Călin Popescu Tăriceanu, Darius Vâlcov, Eugen Orlando Teodorovici, Daniel Chițoiu și Neculae Bădălău, transmițând mesajul .

Nervos pe jurnaliști și pe viață, Liviu Dragnea a făcut o scurtă declarație duminică, pe holul Parlamentului, după ședința CEx a PSD.

“I-am rugat să analizeze sumele alocate serviciilor secrete. Cred că sume importante de aici pot fi realocate  serviciilor de sănătate”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a dat ca exemple “un program național de acordare gratuită de vitamina D pentru copii – care este tot un program de siguranță națională” – sau programe pentru diabetici.

„Doamna premier a spus că va analiza”, a precizat el.

„Dacă pot face această modificare în Guvern, dacă nu eu sigur o voi face-o la Parlament”, a amenințat Liviu Dragnea.
 La ora 15.00, după ședința CEx, Liviu Dragnea s-a dus la Senat, unde va avea o ședință cu senatorii din Grupul parlamentar al PSD.
 
La ora 16.00, el are o programată întâlnire cu deputații, ce va fi urmată de declarații de presă.
 
 
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version