UPDATE! Zelenski şi-a anulat discursul programat să-l susțină în plenul reunit al Parlamentului. Motivul: Diana Șoșoacă, liderul SOS România, și George Simion, liderul AUR, îi pregătiseră un scandal de proporții.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în vizită oficială în România, marți, unde va avea o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Marcel Ciolacu şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. 

Astfel, Zelenski va fi primit la Palatul Cotroceni de către omologul român la ora 13,00. După convorbiri, cei doi preşedinţi vor susţine declaraţii de presă comune.

Volodimir Zelenski va avea o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, la ora 17,40.

De asemenea, Zelenski va avea întâlniri, marți, cu președintele Senatului, Marcel ciucă, și cu cel al Camerei Deputaților (interimar), Alfred Simonis.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita lui Zelenski, efectuată la invitaţia şefului statului român, „reconfirmă continuarea sprijinului necondiţionat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei ţări, precum şi caracterul special al relaţiei bilaterale dintre cele două ţări, potenţialul acesteia şi necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor şi temelor de interes comun”.

„Consultările politice aprofundate, la Bucureşti, dintre preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Volodimir Zelenski vor permite, astfel, analizarea amplelor măsuri decise şi puse în aplicare de România în sprijinul Ucrainei, în vederea consolidării acestora, precum şi discutarea situaţiei de securitate în regiune şi la Marea Neagră şi a demersurilor necesare pentru gestionarea acesteia”, se mai arată în comunicat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version