UPDATE 9 mai: Majoritatea PNL-PSD-UDMR-Minorități din Camera Deputaţilor şi Senat l-a numit pe Valeriu Zgonea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Au votat „pentru” 270 de parlamentari, iar 33 au votat „împotrivă”.

Un nou aranjament PNL-PSD în Parlament: noul șef al ANCOM va fi Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, cu sentință de 3 ani de închisoare la instanța de fond și achitat la apel, după eliminarea interceptărilor din dosarul decorupție, printr-o decizie a CCR dată la numai o zi după condamnarea acestuia.

Plenul Parlamentului îl va vota pe Zgonea a marți, 9 mai, pentru a prelua funcția de epreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), potrivit deciziei de luni a Birourilor Permanente.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor expiră luni, dar Parlamentul l-a prelungit pentru a se face aranjamentele între PSD și PNL, după ce fusese stabilit iniţial pentru 28 aprilie.

Candiații sunt Valeriu Zgonea (PSD) și Mihai Eftimie (USR). PNL nu are candidat.

Mandatul actualului şef al ANCOM, Vlad Stoica, va expira pe 11 mai, după ce acesta l-a preluat de la Sorin Grindeanu,care a fost numit în decembrie 2021 vicepremier și ministru al Transporturilor, în Guvernul Ciucă.

Zgonea a fost condamnat la 3 ani cu executare – prima instanță. Sentința definitivă, la CAB
CCR a admis contestația condamnatului penal Zgonea: Interceptările SRI din dosar, la gunoi!
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version