Colesterolul a ajuns un fel de nouă obsesie a zilelor noastre. Care este  nivelul optim? Cum ne putem proteja? Cum putem acumula colesterol “bun” și cum putem scăpa de varianta sa „rea”? Sunt doar câteva din întrebările care îi macină și pe foarte mulți dintre români.

Plimbare in grup prin padure

E foarte adevărat că stilul de viață contemporan, mereu cu ochii pe ceas, sedentarismul, alimentația anapoda, stress-ul, toate acestea ne-au adus într-un punct în care suntem foarte îngrijorați pentru sănătatea noastră, dar pe de altă parte ne este și foarte greu să acționăm pentru a schimba ceva. Este exact ca în povestea cu drobul de sare.

Este cert că nivelul ridicat de colesterol crește substanțial riscul de boli cardiovasculare. Dar este de multe ori un risc pe care îl putem controla. Adică putem să scădem LDL (colesterolul rău) și să creștem HDL (colesterolul bun), și asta doar făcând niște simple schimbări în stilul nostru de viață. Efectul va fi că vom putea normaliza nivelul de colesterol și, chiar dacă am putea fi nevoiți să luăm în continuare medicație anti-colesterol, dozele vor fi mai mici, ceea ce va diminua corespunzător și efectele adverse.

Pașii propuși sunt deja cunoscuți, doar că puțini se încumetă să îi și urmeze, în ciuda beneficiilor evidente pentru sănătate.

cai alearga

Fă mișcare!

2-3 ore de mișcare pe săptămână sunt suficiente pentru creșterea HDL și scăderea LDL. Orice fel de mișcare e bună, alergat ușor, plimbare în ritm alert, urcat scări, grădinărit, plimbat câinele.

Slăbește!

Dacă ești supraponderal, ar trebui să slăbești cam 5 kg, pentru o reducere cu aproximativ 8-9% a LDL colesterolului. Orice kilogram contează! Dar atenție, nu slăbi haotic! Dietele drastice pot face mai mult rău decât bine. Limitează-ți numărul de calorii pe zi la 1200, dacă ești femeie si la 1500 dacă ești bărbat.

furnale petrom

Renunță la fumat!

Fumatul crește colesterolul rău și îl scade pe cel bun. Inclusiv fumatul pasiv.

Mănâncă sănătos!

Încearcă să eviți grăsimile saturate de tipul margarinei, prăjelile, mâncarea tip fast-food. Citește etichetele produselor și nu le cumpăra dacă vezi că au „uleiuri sau grăsimi hidrogenate/parțial hidrogenate”. Adoptă în schimb o dietă care să conțină grăsimi nesaturate, cum ar fi uleiul de măsline extravirgin. Consumă pește cât mai des, de 2-3 ori pe săptămână. Și mai grozav ar fi să-l pescuiești chiar tu! Mănâncă alimente bogate în fibre, cum ar fi cerealele integrale, ovăzul, merele, fasolea. Înlocuiește gustările obișnuite cu nuci sau alune, pentru că pot scădea LDL-ul. Fă-te prieten cu condimentele. Ardeiul iute, usturoiul, piperul, curcuma, ghimbirul sau scorțișoara, fac mai mult decât să dea gust mâncării tale. Îmbunătățesc simțitor profilul tău de colesterol.

flori mov

Zâmbește!

Starea de spirit influențează nivelul de colesterol. Crește ori de câte ori ești nervos sau stressat. Prin urmare, relaxează-te! Citește o carte bună, ieși cu prietenii, joacă-te cu copiii tăi (sau ai altora), sau cu animalele de companie, uită-te la o comedie, ascultă muzica preferată. Râzi din tot sufletul! Și nu te mai gândi la pacostea de colesterol…

author avatar
Dr. Angelica Ivascu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version