Amețeala este un simptom obișnuit, care nu reprezintă, de cele mai multe ori, semnul unei afecțiuni grave, dar trebuie investigată de către medic. Chiar și termenul de amețeală  este destul de vag și poate însemna lucruri diferite, pentru persoane diferite.

Constantin Brâncuși în Atelierul din Montparnasse – Paris – fotografie realizată chiar de Brâncuși

Unii o descriu ca pe o pierdere de echilibru, alții simt că se rotesc lucrurile din jurul lor, caz în care vorbim de vertij. Deși episoadele scurte de amețeală sunt oarecum comune și nu au mereu o semnificație patologică, dacă sunt însoțite de durere de cap, palpitații sau leșin, atunci se impune un consult medical.

Paris – Replică după Atelierul din Montparnasse al lui Constantin Brâncuși – aceste lucrări au fost donate de artis statului francez
Medicul va fi interesat să afle:
  • Ce tip de amețeală experimentați, ca să facă diferențierea de vertij
  • Dacă amețeala a apărut din senin, fără un motiv aparent, sau ca urmare a unei afecțiuni recente
  • Frecvența apariției episoadelor de amețeală, condițiile în care apar
  • Durata și severitatea acestor episoade
Constantin Brâncuși – Poarta Sărutului din Complexul de la Târgu Jiu: Masa Tăcerii – Poarta Sărutului – Coloană Infinitului
Care ar putea fi cauzele
  • Afecțiuni ale urechii, care determină amețeala în poziție culcată (clinostatism), cauzate de obicei de o infecție virală
  • Labirintita (infecție a urechii interne) care poate afecta atât auzul, cât și echilibrul, ducând la o formă de vertij
  • Hipoglicemia (mai ales la diabetici)
  • Hipotensiunea ortostatică (apare la ridicarea bruscă în picioare)
  • Migrena (amețeala poate apărea înainte sau după criza migrenoasă)
  • Insuficiența vertebro-bazilară (scădere a fluxului sanguin în partea din spate a creierului), determinată la rândul ei de ateroscleroză
  • Anxietatea însoțită de hiperventilație (respirație anormal de rapidă)
  • Deshidratarea cauzată de lipsa aportului de lichide, mai ales în condiții de căldură extremă, sau în timpul activității fizice intense, sau deshidratarea determinată de febră, vărsături sau diaree
  • Efecte adverse ale unor medicamente (antidepresive, antihipertensive, sedative, anticonvulsivante)
  • Răul de mișcare
  • Anemia
  • Tumori cerebrale
  • Aritmii cardiace
  • Consumul de alcool sau droguri
  • Accident vascular cerebral sau accident ischemic tranzitor
Constantin Brâncuși și “feministele”
Sfaturi simple pentru ameliorarea simptomelor

În primul rând, amețelile pot cauza căderi, care vă pot răni. De aceea e important să luați o serie de măsuri simple:

  • Stați câteva minute întinși la orizontală, pentru a permite sângelui să vă oxigeneze creierul
  • Mișcați-vă încet
  • Nu conduceți mașina sau motocicleta, nu urcați pe scări în timpul episodului vertiginos
  • Nu consumați alcool, cafea, droguri, nu fumați
  • Hidratați-vă corespunzător
Constantin Brâncuși – Madame L.R. A fost realizată între anii 1914-1917. Până la licitația din 2009, lucrarea a fost ținută ascunsă în colecţia lui Yves Saint Laurent. Madame L.R. a fost vândută cu circa 30 de milioane de euro!

Nu vă tratați singuri! Mergeți la medic, pentru a afla cauza amețelilor și pentru tratament de specialitate.

author avatar
Dr. Angelica Ivascu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version