În parcul Alexandru Ioan Cuza din Sectorul 3 Bucuresti va avea loc sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 10.00, cea de-a zecea ediție a crosului pentru copii și părinți „Campionii sănătății”.

Competiția are loc cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 și al Asociației MagiCAMP, fiind organizată de Ro Club Maraton, Elite Running şi Emovere.

La start sunt așteptați peste 1.200 de alergatori în curse gândite special pentru a adapta ritmul părinților la cel al copiilor şi a petrece sănătos timpul liber. Întrecerile sunt organizate pe categorii de vârste, de la 6 luni la 12 ani.

Anul acesta „Campionii Sănătăţii” aleargă şi pentru o cauză socială: copiii cu afecţiuni oncologice, cei cu imunodeficiențe şi copiii care au suferit arsuri grave vor putea fi susţinuţi prin „Burse de sănătate”. Din fondurile adunate se vor acorda burse lunare pentru cel puțin 15 copii cu probleme de sănătate și cu o situație materială precară.

Înscrierea la cros se poate face pe http://campioniisanatatii.eliterunning.ro/ sau la faţa locului, prin plata a 20 de lei, care reprezintă taxa de participare.

La finalul întrecerii cei prezenți vor fi invitați la un spectacol de teatru cu păpuși, creat de actrița Violeta Mitescu. Copiii vor învăța ce este sănătos să faci în fiecare zi şi de ce legumele şi fructele sunt prietenii cei mai buni ai celor mici.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version