Dependența de jocuri de noroc este dorința incontrolabilă de a participa la astfel de jocuri, în ciuda consecințelor negative care afectează viața persoanei în cauză, precum și a celor din jurul său.
Dependenții de jocuri de noroc sunt dispuși să riște ceva de valoare, în speranța că vor câștiga ceva și mai valoros.
Jocurile de noroc pot stimula sistemul de recompensă din creier, la fel ca alcoolul, tutunul sau drogurile, ducând la dependență.
Simptome

Dacă aveți o problemă cu jocurile de noroc, e posibil să continuați să faceți pariuri care duc la pierderi, să vă ascundeți comportamentul, să vă epuizați economiile, să acumulați datorii sau chiar să apelați la furt sau fraudă pentru a vă susține dependența. Simptomele includ:

  • Preocupare constantă pentru jocuri sau pariuri;
  • Preocupare legată de cum să faceți rost de bani pentru acest scop;
  • Nevoia de a paria sume din ce în ce mai mari, pentru a obține o senzație de satisfacție;
  • Încercări nereușite de a controla, reduce sau opri jocurile de noroc, însoțite de stare de neliniște sau nervozitate;
  • Încercarea de a recâștiga banii pierduți la jocuri, jucând și mai mult.
  • Nevoia de a scăpa, prin jocurile de noroc, de sentimentele de inutilitate sau vinovăție, de anxietate sau depresie;
  • Mințirea membrilor familiei sau a celor din jur, în încercarea de a ascunde amploarea problemelor;
  • Punerea în pericol, sau chiar pierderea unor relații importante, sau a unei slujbe, ori a școlii, din cauza jocurilor de noroc;
  • Recurgerea la furt sau fraudă, pentru a face rost de bani pentru jocuri.
Cauze și factori de risc

Cauza apariției acestui gen de dependență nu este foarte clară. La fel ca multe alte dependențe, poate fi rezultanta unei combinații de factori genetici, biologici, sociali și de mediu.

Deși aproape toată lumea a jucat cel puțin un joc de noroc în viață, numai o mică parte dezvoltă această dependență. Categoriile de persoane cu risc crescut sunt:

  • Persoanele cu probleme de sănătate mintală – tulburări de personalitate, depresie, anxietate, tulburare bipolară, ADHD, dependenți de droguri sau alcool;
  • Bărbații joacă mai frecvent decât femeile jocuri de noroc. Cu toate acestea, deși femeile pot începe mai târziu în viață să dezvolte această patimă, ele devin mult mai rapid dependente;
  • Influența familiei sau a prietenilor poate juca un rol deosebit. Dacă cineva dintre cei apropiați are o astfel de problemă, șansele sunt destul de mari să apară și la voi;
  • Anumite caracteristici de personalitate, așa cum au cei extrem de competitivi, impulsivi, sau care se plictisesc cu ușurință;
  • Medicamentele din categoria agoniștilor de dopamină, folosite pentru tratamentul bolii Parkinson, pot avea un efect advers, destul de rar, care predispune la comportamente compulsive, inclusiv pentru jocuri de noroc.
Complicații

Dependența de jocuri de noroc poate avea efecte dezastruoase. Această problemă afectează atât persoana în cauză, cât și pe cei apropiați, prin consecințele pe termen lung.

  • Probleme de cuplu și în familie;
  • Probleme financiare, inclusiv falimentul personal;
  • Probleme la locul de muncă, inclusiv pierderea serviciului;
  • Probleme cu legea, sau chiar închisoarea;
  • Tentative de suicid.
Dacă recunoașteți că ați putea avea o astfel de problemă, adresați-vă medicului dumneavoastră de familie, sau medicului psihiatru.
REPETĂM! Dependența de jocuri de noroc nu este o joacă!
author avatar
Dr. Angelica Ivascu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version