Un grav accident s-a produs, duminică dimineaţa, pe Aerodromul Clinceni din Ilfov.

cessna1721

Trei persoane au sărit cu paraşuta dintr-un avion de mici dimensiuni, s-au agăţat în aer, s-au ciocnit şi au căzut în gol de la circa 70 de metri. Două dintre victimele incidentului au murit duminică, în ciuda intervenţiei SMURD-ului. Este vorba de Andreea Nica, portar la echipa de handbal Unirea Slobozia şi fostă componentă a lotului naţional de tineret, şi de Dan Floroiu, manager la o firmă de IT din Iaşi. A treia persoană implicată în accident este instructorul Adrian Constandache, specialist cu peste 4.000 de salturi la activ. Transportat de urgenţă la spital, cu un traumatism cranio-cerebral, Costandache a fost declarat mort luni dimineaţă, dintr-o greşeală de comunicare. Ulterior, după 40 de minute de resuscitare, medicii au reuşit să-l readucă la viaţă. Situaţia bărbatului rămâne însă una extrem de dificilă. Pe fir au intrat procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, aceştia demarând o anchetă. Din primele informaţii reiese că persoanele implicate în accident nu au respectat protocolul de sărituri. Cu alte cuvinte, “morţii sunt de vină”. Un scenariu greu de imaginat dacă ne gândim că cei doi bărbaţi aveau mare experienţă. Cert este că moartea celor două persoane implicate în incident a îndurerat multă lume, fostele coechipiere ale Andreei Nica invadându-i acesteia pagina de Facebook cu numeroase mesaje copleşitoare. “O dorinţă pentru care ai plătit cu viaţa” şi “Înger între buturi cândva, acum înger în rai” sunt doar câteva dintre mesajele postate de fostele coechipiere ale Andreei Nica.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version