Un grav accident de circulaţie s-a produs, luni dimineaţa, în municipiul Constanţa.
Două autoturisme, un Audi Q5 şi un Ford, au fost implicate în accidentul produs pe fondul neasigurării corespunzătoare şi neacordării de prioritate în intersecţie.
În urma impactului, autoturismul Ford a doborât un stâlp de iluminat stradal, a ricoşat într-o altă maşină de pe marginea drumului şi s-a oprit în peretele garajului clădirii ISU Dobrogea.
Deşi accidentul s-a produs chiar în faţa sediului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, iar autorităţile au intervenit într-un timp extrem de scurt, cele două persoane aflate în autoturismul Ford, un bărbat şi o femeie, au decedat.
Şoferul autoturismului Audi Q5 a suferit răni uşoare şi a refuzat internarea în spital.