Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, joi seara, pe Autostrada Bucureşti – Piteşti.

sursa foto stirileprotv.ro

Un bărbat a murit şi doi au fost grav răniţi, după ce au fost loviţi în plin de o maşină pe banda de urgenţă a autostrăzii respective.

Victimele coborâseră dintr-o maşină şi nu s-au asigurat în momentul în care au făcut acest lucru. Accidentul s-a petrecut pe raza judeţului Dâmboviţa.

Bărbaţii veneau de la muncă, din Germania, pentru a petrece mini-vacanţa de 1 mai alături de cei dragi. Un bărbat de 47 de ani a murit pe loc, iar alţi doi, de 34 şi 44 de ani, au fost răniţi grav.

Poliţiştii au demarat o anchetă şi au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Culmea este că, la puţine minute după producerea acestei tragedii, un alt accident grav s-a petrecut în apropiere. Un bărbat de origine franceză nu a observat coloana de maşini formată din cauza primului accident şi a lovit în plin un alt autoturism care a fost proiectat într-un tir.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version