Un grav accident de circulație s-a produs, marți dimineața, la intersecția Splaiului Independenței cu Șoseaua de Centură a Capitalei.

sursă foto: zhd.ro

Șoferul unui autoturism marca Audi nu a acordat prioritate, iar mașina pe care o conducea s-a lovit de un autoturism Volkswagen Golf.

Din impact, autoturismul Audi, în care se aflau cinci persoane, a plonjat în râul Dâmbovița. Autorităție au intervenit prompt, cu șase ambulanțe SMURD, însă scoaterea oamenilor din apă a fost o operațiune extrem de dificilă.

În total au rezultat șase victime, șoferul și alți patru pasageri din autoturismul Audi și șoferul autoturismului Volkswagen Golf. Trei dintre victime erau în stop cardiorespirator la sosirea ambulanțelor.

Câte două victime au fost transportate la Spitalul Bagdasar Arseni și la Spitalul Sfântul Ioan, iar câte o victimă a fost transportată la Spitalul Floreasca și la Spitalul Pantelimon.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version