Marţi, pentru o perioadă de câteva ore, zona Gării de Nord din Bucureşti a fost izolată din cauza unei alerte cu bombă.
Din fericire, totul a fost un exerciţiu pus la cale de Ministerul Afacerilor Interne pentru a vedea cât de bine stau autorităţile într-un asemenea scenariu.
Au fost dislocaţi în zonă 185 de angajaţi ai MAI, în special poliţişti şi pirotehnişti, simulându-se modul în care se intervine în cazul apariţiei unui dispozitiv exploziv improvizat.
Poliţiştii au identificat două colete suspecte, au delimitat zona potenţial periculoasă şi au neutralizat dispozitivele improvizate.
“Ne-a interesat să realizăm acest exerciţiu pentru a vedea modul în care cooperează toate forţele din cadrul MAI, împreună şi cu ceilalţi parteneri cu atribuţii în domeniu, mă refer la SRI. Ne-a interesat foarte mult să vedem posibilitatea de a acţiona în situaţia unui exerciţiu, în condiţii apropiate de ceea ce se întâmplă în contextul european”, a fost mesajul transmis de Marian Moţoc, şeful Poliţiei Transporturi.
Acesta a precizat că la exerciţiu au participat poliţişti, jandarmi, pompieri, lucrători de la SRI, Poliţia Capitalei, Poliţia Locală, poliţişti de la Secţia 3 şi Secţia 4, reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, etc.
S-a remarcat faptul că lucrătorii MAI au respectat paşii stabiliţi, dar şi modul în care media a reuşit să transmită mesajele către populaţie. În schimb, şeful Poliţiei Transporturi a recunoscut că în zonele delimitate au pătruns persoane neautorizate, ceea ce s-ar traduce într-un punct slab înregistrat la acest exerciţiu.