Peste 7.600 de poliţişti au acţionat duminică în toată ţara, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Poliţiştii au intervenit la aproape 2.700 de evenimente, dintre care aproape 2.300 sesizate prin 112. Pentru ilegalităţile depistate în urma acţiunilor şi intervenţiilor, au fost acordate 7.649 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.600.000 de lei.
În urma activităţilor, au fost constatate 672 de infracţiuni, dintre care 182 au fost constatate în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate şapte persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 37 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de 2.600.323 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 86.552 de lei.
În cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţişti în domeniul siguranţei rutiere şi pentru salvarea de vieţi, au fost constatate 151 de infracţiuni la regimul rutier.
De asemenea, au fost reţinute 377 de permise de conducere şi au fost retrase 154 de certificate de înmatriculare.