Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis, miercuri, o avertizare meteo de vreme rea.
Avertizarea meteo este valabilă de joi, 30 noiembrie, ora 02.00 şi până vineri, 1 decembrie, ora 02.00.
Conform celor de la ANM, în perioada amintită, la munte vântul se va intensifica treptat, cu rafale ce vor depăşi 60-65 km/h. La altitudini mari vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar în restul zonei precipitaţiile vor fi mixte şi se va forma polei.
Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief, cu viteze mai mari în Banat şi pe litoral, de până la 60-70 km/h.
În Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Olteniei, nord-vestul Munteniei şi local în Transilvania va ploua, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp, iar pe spaţii restrânse se va semnala polei.
În paralel, cei de la ANM au emis şi o avertizare meteo COD GALBEN de vreme rea. Avertizarea este valabilă pentru ziua de 30 noiembrie, între orele 06.00 şi 22.00, şi prevede apariţia viscolului în judeţe precum Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Alba şi Hunedoara.
Specialiştii ANM anunţă că joi, în judeţele respective, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 70-80 km/h, iar pe creste 90 km/h. La altitudini mari se va depune strat consistent de zăpadă, iar ninsoarea va fi viscolită.