Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis, joi, o avertizare meteo de vreme rea pentru Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi zona montană.
Avertizarea meteo este valabilă pe 4 martie, vineri, între orele 03.00 şi 23.00. În perioada respectivă sunt aşteptate ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori abundente în zona montană, dar mai ales în zona montană înaltă.
Conform reprezentanţilor ANM, “în perioada 04 martie, ora 03.00 – 04 martie, ora 23.00, aria ploilor se va extinde, cuprinzând jumătatea sudică a ţării. În Oltenia, Muntenia şi în sudul Banatului se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 35-40 l/mp, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50-60 km/h. În Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, vor predomina ninsorile, iar rafalele vor depăşi 70 km/h. În sudul Banatului intensificări ale vântului vor fi şi în a doua parte a zilei de joi, 3 martie”.
Reprezentanţii ANM îşi asumă posibilitatea de a actualiza avertizarea meteo în funcţie de durata şi gravitatea fenomenelor prognozate.