Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis, luni dimineaţa, o avertizare meteo de vreme rea.
Avertizarea este valabilă de luni, 11 septembrie, ora 17.00 şi până marţi, 12 septembrie, ora 21.00 şi vizează întreg teritoriul ţării.
Conform specialiştilor ANM, în intervalul menţionat, temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală de 45-50 km/h, iar în Banat, Dobrogea şi la munte, pe arii restrânse, de peste 55-60 km/h.
În noaptea de luni spre marţi (11/12 septembrie) şi pe parcursul zilei de 12 septembrie, în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei, la deal şi la munte, vor fi şi intervale de timp cu averse, descărcări electrice şi posibil grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 25-30 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice prognozate, Administraţia Naţională de Meteorologie îşi asumă posibilitatea de a actualiza prezentul mesaj.