Meteorologii au emis marți o nouă avertizare Cod Galben de furtuni și ploi torențiale, în continuarea celei care ar fi trebuit să expire miercuri dimineață.

Astfel, începând de miercuri, ora 09.00, când expiră avertizarea anterioară, va intra în vigoare noul cod Galben, valabil până la ora 23.00.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate.

Vor fi afectate zonele montane, dar și regiunile Transilvania, Banat, Crișana și local în Maramureș, Oltenia și Muntenia.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version