Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis pentru ziua de miercuri, 27 iunie, două avertizări meteo de ploi torențiale.

Este vorba despre un COD GALBEN valabil pentru perioada cuprinsă între orele 03.00 și 23.00. În intervalul respectiv, aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului și va cuprinde majoritatea regiunilor, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

Îndeosebi în estul și sud-estul țării vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. 

De asemenea, este vorba și despre un COD PORTOCALIU valabil pentru perioada cuprinsă între orele 09.00 și 23.00. În intervalul respectiv, în județele Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna și în zona de deal și de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Bacău și Brașov va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse 60-70 l/mp.

Nu în ultimul rând, specialiștii ANM atrag atenția că va continua să plouă în majoritatea regiunilor până sâmbătă (30 iunie), temporar însemnat cantitativ, îndeosebi în regiunile extracarpatice și la munte.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version