Un grav accident de circulaţie s-a produs, joi după-amiaza, în municipiul Medgidia.

Un autoturism s-a ciocnit violent de un microbuz la intersecţia dintre Strada Silozului şi Drumul Naţional DN 22C.

13 persoane au fost implicate în accident. Patru persoane se aflau în autoturism, iar alte nouă, opt pasageri plus şoferul, se aflau în microbuz.

Conform ziuaconstanta.ro, impactul a fost deosebit de violent. Şoferul autoturismului a zburat prin parbriz, iar celelalte trei persoane aflate în maşină au rămas încarcerate.

Autorităţile locale au emis plan roşu de intervenţie fiind mobilizate forţe uriaşe de intervenţie. Au ajuns la faţa locului trei ambulanţe SMURD, 11 ambulanţe ale Serviciului Judeţean Constanţa, echipaje de la descarcerare grea, un elicopter SMURD, o autospecială de transport victime multiple şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.

De asemenea, a fost mobilizat şi elicopterul SMURD de la Galaţi, dar nu s-a mai apelat la el.

Şoferul autoturismului şi alte două persoane aflate în acesta au murit pe loc. Celălalt pasager al autoturismului este în comă şi a fost preluat de elicopterul SMURD.

Toate cele nouă persoane din microbuz au avut nevoie de intervenţie medicală. Trei dintre ele aveau probleme mai grave şi au fost transportate de urgenţă la spitalul din Medgidia.

Poliţiştii au demarat o anchetă la faţa locului, dar din primele informaţii reiese că vinovat pentru producerea accidentului este şoferul autoturismului care nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate.

Martorii susţin că autoturismul avea volan pe partea dreaptă şi din acest motiv şoferul a fost prins nepregătit.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version