Codul Galben de ninsori şi viscol valabil de duminică până luni la ora 12.00 ar putea fi extins până marţi, 5 ianuarie, în sudul ţării, a anunţat astăzi şeful ANM, Ion Sandu, la videoconferinţa de la MAI.

zapada-masini

“Cantităţile de precipitaţii, strat de zăpadă, pentru cele 10 judeţe până mâine după-amiază nu sunt semnificative, însă aceste precipitaţii sunt asociate cu vânt de 50 de km/h, ceea ce înseamnă aspect de viscol. De luni, vântul nu va fi la fel de puternic ca în această noapte, însă vor continua ninsorile în aceste judeţe. Este posibil ca ANM să emită luni după-amiază o nouă atenţionare Cod Galben de ninsori”, a precizat directorul ANM.

Ion Sandu a mai spus că “în 10 zile temperaturile vor ajunge la normalul pentru această perioadă: uşor pozitive pe timpul zilei şi un -5…-6 grade pe perioada nopţii, nu de -15… -20 de grade”.

Atenţionarea meteo ce intră în vigoare la ora 14.00 vizează judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi jumătatea sudică a judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

Potrivit meteorologilor, ninsorile se vor extinde dinspre sud-vestul extrem al ţării şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 10 cm. În Oltenia şi vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50 – 55 km/h, iar în sudul Banatului 60 – 70 km/h, viscolind zăpada.

Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei temperatura aerului va coborî, local, sub -15 grade.

În sudul Dobrogei, precum şi în estul şi centrul Munteniei, inclusiv Bucureşti, va ninge slab, îndeosebi în noaptea de duminică spre luni, iar vântul va sufla cu 40 – 45 km/h, potrivit ANM.

Ministrul Tobă vrea “monitorizare permanentă”

Ministrul de Interne Petre Tobă a cerut “o monitorizare permanentă” a celor 10 judeţe aflate sub Cod galben şi a precizat că pe site-urile prefecturilor există numele firmelor care au constracte încheiate pentru deszăpezire, astfel că “vom şti exact cine are răspundere în fiecare judeţ”.

Directorul CNADNR, Cătălin Honor, a declarat că sunt pregătite utilaje şi stocuri de materiale pentru deszăpezire.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version