Începând din 4 martie, cei circa 600 de salariaţi TESA ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH) vor fi trimişi în “concedii în aşteptare”, prin rotaţie, pentru a se face o economie de 1,2 milioane de lei lunar, a nunță conducerea companiei.
“Măsura întreruperii temporare a activităţii se aplică personalului TESA din cadrul structurii executive şi a sucursalelor EM Lonea, EM Livezeni, EM Vulcan, EM Lupeni, Prestserv, Electrocentrale Paroşeni, Electrocentrale Deva, pe o durată de 10 zile/persoană, cu excepţia personalului pentru care s-a aplicat măsura de reducere a salariilor de bază în vederea reducerii cheltuielilor. Suspendarea contractelor individuale de muncă se va face, pentru fiecare salariat, prin decizia directorului general, respectiv a directorului sucursalei”, se arată în comunicatul CEH.
Cei trimiși în concediu vor primi 75% din salariu și vor fi la dispoziţia angajatorului, care va avea oricând posibilitatea să dispună reînceperea activităţii acestora.
La CEH lucrează circa 6.300 de angajaţi la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.
CEH a intrat în insolvenţă în ianuarie.