Agitație maximă, luni seara, în comuna Mica din județul Mureș.

Părinții unei fete de 17 ani au anunțat poliția, după ce au descoperit trupul neînsuflețit al acesteia într-una din camerele casei în care locuiau.

Imediat la fața locului și-au făcut apariția echipaje de poliție de la Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.

Din prima s-a mers pe varianta crimei, în condițiile în care fata prezenta urme care indicau faptul că fusese strânsă de gât.

Ulterior, într-o anexă a casei a fost descoperit și trupul neînsuflețit al unui băiat de 24 de ani. Părinții fetei l-au identificat drept iubitul tinerei.

Bărbatul și-a pus capăt zilelor prin spânzurare. Imediat, procurorii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă și anunță că merg pe ideea de crimă, urmată de sinucidere.

Urmează ca toți apropiații și toate rudele celor doi tineri să fie audiați pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat între cei doi în ultimele zile.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version