Ca urmare a parteneriatului dintre Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), referitor la unele măsuri de prevenire a corupţiei prin promovarea în comun a unor mesaje cu conţinut informativ – preventiv, a fost realizată o campanie de informare şi conştientizare anticorupţie pentru cetăţeni prin afişarea unor autocolante pe mijloacele de transport în comun bucureştene.

Campania este o continuare a unei colaborări din anul 2014, iar pe autocolant se regăseşte mesajul “Circulaţi pe linia anticorupţie 0800.806.806, linie telefonică gratuită unde puteţi sesiza faptele de corupţie în care sunt implicaţi angajaţii Ministerului Afacerilor Interne”.

Sloganul campaniei are ca scop popularizarea liniei telefonice anticorupţie, ca instrument de prevenire a faptelor de corupţie pus la dispoziţia tuturor cetăţenilor.

În cadrul campaniei au fost realizate în total 150 de colante, 100 de către DGA şi 50 de către S.C. Thor Concept S.R.L., partener media tradiţional al campaniei, acestea fiind expuse pe 75 mijloace de transport în comun, astfel:

51 tramvaie aflate în circulaţie pe liniile 1, 5, 11, 14, 21, 27, 32 şi 41

24 troleibuze aflate în circulaţie pe liniile 66, 69, 70, 79 şi 86.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version