Un grav accident de circulaţie s-a produs zilele trecute în dreptul Şcolii Generale nr. 1 din Buzău.
Monica Gheorghe, directoarea instituţiei, a vrut să-şi parcheze maşina, moment în care a încurcat pedala de frână cu cea de acceleraţie.
Bolidul s-a izbit violent de gardul care înconjoară curtea unităţii de învăţământ. Gardul s-a prăbuşit peste mai mulţi părinţi şi bunici care îşi aşteptau copiii sau nepoţii să iasă de la ore.
10 persoane au fost transportate de urgenţă la spital, iar şase dintre acestea sunt internate în continuare, una dintre victime fiind în stare gravă.
Conform unor surse medicale, trei răniţi sunt internaţi la Ortopedie, cu fracturi la picioare, o fată de 12 ani, rănită în îmbulzeala creată, este internată la Chirurgie pediatrică, o tânără însărcinată este la maternitatea din Buzău, iar o femeie de 60 de ani a fost transferată în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti.
Între timp, anchetatorii au deschis dosar penal pe numele Monicăi Gheorghe, dar rudele victimelor acuză o tentativă de muşamalizare după ce mai mulţi profesori au sărit în apărarea şefei lor.
Cadrele didactice susţin că eroarea s-a produs pe fondul stresului şi al oboselii, Monica Gheorghe având copilul internat într-un spital din Buzău. Însă oamenii consideră că dacă într-adevăr acesta este motivul, femeia trebuia să-şi ia liber şi nu să ajungă în situaţia de a pune vieţile oamenilor în pericol.