Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență anunță că, miercuri dimineața, s-au produs cel puțin două accidente grave din cauza neadaptării vitezei la condițiile de trafic.

sursa foto romaniatv.net

Unul dintre accidente s-a produs în localitatea Crângu din județul Teleorman. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar șapte persoane au ajuns de urgență la spital.

Autoritățile locale au intervenit cu patru ambulanțe și au preluat pe rând trei femei, trei bărbați și un bebeluș. Toate victimele prezentau traumatisme toracice și la nivelul membrelor.

Un alt accident grav s-a produs în comuna Berceni de la marginea Capitalei. Un șofer a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a plonjat în Lacul Vadu Moșu.

Reprezentanții ISU București-Ilfov l-au scos cu dificultate pe bărbat din apa înghețată. O femeie care se află în mașină a reușit să se autoevacueze cu tot cu bebelușul pe care îl avea în brațe.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version