Luni, într-o perioadă în care mai toată lumea se gândea la masa de Crăciun sau cadourile primite, o dramă tulburătoare a lovit un cartier din Iaşi.
Prietenii şi vecinii a doi profesori universitari au găsit trupurile neînsufleţite ale acestora în casa în care locuiau pe Strada Alistair, din cartierul Tătăraşi.
Bogdan Petru Maleon (42 de ani) şi Anda Maleon (38 de ani) erau profesori universitari la Facultatea de Istorie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza, iar luni urmau să participe la o masă de Crăciun la nişte prieteni.
În momentul în care au văzut că aceştia nu mai vin, prietenii familiei Maleon au mers la faţa locului pentru a vedea despre ce este vorba şi au găsit trupurile neînsufleţite ale celor doi profesori.
Medicii ajunşi la faţa locului au remarcat faptul că cele două victime erau în stop cardio-respirator de mai multe ore şi nu au mai putut decât să constate decesul.
Nimeni nu îşi explică ce s-a întâmplat, dar ţinând cont de urmele de violenţă prezente pe corpul femeii, anchetatorii mizează pe ideea că a fost vorba de o crimă urmată de sinucidere.
Primele indicii arată că cei doi soţi au avut o discuţie aprinsă din cauza unui apel telefonic. Bărbatul şi-a lovit soţia de mai multe ori, a strangulat-o, iar apoi a decis să-şi pună şi el capăt zilelor prin spânzurare.
Drama este cu atât mai mare dacă ne gândim că Bogdan Maleon fusese numit de curând directorul Bibliotecii Centrale Universitare, iar înainte a fost directorul Muzeului Universităţii Cuza.