Un incident deosebit de grav s-a petrecut marți la prânz în incinta unui liceu din Brăila.

sursa foto obiectivbr.ro

Deși autoritățile promiteau măsuri excepționale pentru stoparea violenței din școli, pare că acest fenomen este aproape imposibil de stăvilit.

În cursul zilei de marți, în pauza mare, un elev de 17 ani, de la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, din Brăila, a fost scos din clasă de cinci indivizi, dus în curtea școlii și bătut crâncen.

Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean, iar colegii săi au chemat poliție. Conform obiectivbr.ro, imediat s-a demarat o anchetă, iar polițiștii au stabilit că cei cinci agresori sunt elevi la un alt liceu din municipiu.

Totuși, deocamdată a fost stabilită identitatea a doi dintre agresori. Din primele informații rezultă că incidentul s-a produs în urma unui conflict mai vechi.

Liderul celor cinci bătăuși, un elev de doar 18 ani, a fost implicat într-o dispută cu victima la o petrecere de majorat la care participau amândoi.

Adolescentul i-a promis rivalului că lucrurile nu vor rămâne așa, astfel că, însoțit de patru prieteni, a mers peste acesta și l-a bătut până ce l-a băgat în spital.

În momentul în care vor fi prinși, agresorii vor avea dosare penale pentru lovire și alte violențe.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version