Un caz deosebit de grav s-a petrecut în județul Neamț.
Un elev de 15 ani de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi, de la Mânăstirea Neamț, a murit din cauza unei viroze respiratorii.
Elevul a fost transportat inițial la Spitalul Județean Neamț, dar medicii de acolo l-au trimis acasă, recomandându-i să ia mai multe pastile.
În ciuda tratamentului, băiatului i s-a făcut din nou rău. A fost transportat la Spitalul Orășenesc Bicaz, iar apoi din nou la Spitalul Județean Neamț, însă medicii de la aceste două unități nu au știut ce să-i facă.
În cele din urmă, băiatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Sfânta Maria din Iași. A murit la doar trei ore după ce a ajuns la spitalul din Iași, din cauza complicațiilor apărute pe drum.
Urmează să se efectueze o necropsie în acest caz pentru a se stabili motivul exact care a dus la producerea decesului. De asemenea, s-a demarat o anchetă în acest caz.