Anul viitor se aniversează 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Sunt programate tot felul de evenimente speciale pe întreg teritoriul ţării. Iar Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunţat că instituţia pe care o conduce se va pregăti corespunzător pentru celebrarea Centenarului Marii Unirii.

Printre altele, Firea vrea să inaugureze Parcul Centenarului, un spaţiu verde care va avea în jur de 1,2 hectare şi va fi localizat în zona Piaţa Eroilor.

Motivul pentru crearea acestui parc este că “bucureştenii au nevoie de cât mai mult spaţiu verde şi să se bucure de natură”.

De asemenea, Firea a anunţat că sediul Primăriei Capitalei va fi transformat în muzeu, urmând ca pe holuri să fie amplasate expoziţii şi monumente.

Nu în ultimul rând, edilul vrea să pună la cale şi alte proiecte culturale alături de Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version