La nici 24 de ore după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii a anunţat că nu permite recepţia parţială a Pasajului Piaţa Sudului, primarul Gabriela Firea a ridicat din nou tonul la cei care se ocupă de construcţia respectivă.

Firea a bătut obrazul celor de la Astaldi, Euroconstruct Trading şi Global Group ameninţându-i, din nou, cu rezilierea contractului şi neachitarea ultimei tranşe de bani.

“Deşi am solicitat mobilizarea Dumneavoastră şi reanalizarea graficului de execuţie al lucrărilor în sensul finalizării cât mai urgente a acestora, nu am constatat niciun progres semnificativ, fiind observată, în linii mari, aceeaşi lipsă de implicare, ceea ce induce o stare de nemulţumire generală în rândul cetăţenilor, cărora le este grav afectată în continuare viaţa economică şi socială.

Revenim astfel la solicitarea fermă făcută anterior şi vă reamintim că există pârghii contractuale prin care să denunţăm unilateral contractul din culpa exclusivă a Executantului.

Având în vedere că ne aflăm în situaţia prevăzută în contract potrivit căreia aţi neglijat în mod flagrant şi repetat să vă îndepliniţi obligaţiile contractuale, deşi aţi fost notificaţi în repetate rânduri, vă punem în vedere ca de urgenţă să procedaţi la executarea obligaţiilor. În caz contrar vom parcurge procedura privind rezilierea contractului conform prevederilor contractuale”, este mesajul transmis de Firea celor care se ocupă de construirea pasajului respectiv.

Conform edilului, există un articol în contractul încheiat în mai 2014 care permite “aplicarea de sancţiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version