Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului, a anunţat, luni, decesul afaceristului George Negru, patronul agenţiei de turism Omnia Turism.

Ministrul Turismului nu a făcut decât să confirme, astfel, informaţiile apărute pe surse în ultimele ore. Mircea Titus Dobre a dat asigurări că “facem toate demersurile posibile pentru ca cetăţenii care au achiziţionat pachetele turistice să fie siguri că se pot deplasa către acele destinaţii. Şi totodată ca cei care sunt plecaţi deja să fim siguri că se vor întoarce în siguranţă acasă”.

Colaboratorii companiei respective susţin că au aflat şi ei de decesul lui George Negru, dar au precizat că nu cunosc detalii despre ce s-a întâmplat cu adevărat şi că turiştii îi sună în continuu pentru a primi asigurări că sejururile se desfăşoară conform programului stabilit.

Există însă şi apropiaţi ai lui George Negru care afirmă că afaceristul şi-ar fi pus capăt zilelor din cauza unor probleme financiare.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version