Luni seara, în jurul orei 23.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, pe sensul de ieșire din țară, Gheorghe T., în vârstă de 24 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană, conducând un autoturism marca Skoda, înmatriculat în Polonia.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în mai multe spații special amenajate în locul roții de rezervă și în pragurile autoturismului, cantitatea de 3.380 pachete cu țigări, diferite mărci.

Țigările, în valoare de 40.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 20.000 de lei a fost indisponibilizat deoarece avea spații special amenajate pentru transportul țigărilor.

De asemenea, conducătorul auto este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete, conform Codului Fiscal.

Și polițiștii de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, au descoperit, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, în vegetaţia din apropierea graniţei cu Ucraina, opt colete care conțineau 7.750 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 90.500 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, în continuare efectuându-se cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version