Un incendiu puternic a pus la pământ, joi dimineaţa, o anexă a Circului Globus din Bucureşti.

circul-globus-3

Vorbim despre un imobil de circa 300 de metri pătraţi aflat pe Şoseaua Petricani, o clădire care era compartimentată şi în care erau cazate mai multe animale ale circului.

Pompierii au intervenit în forţă, cu 15 autospeciale, un echipaj SMURD şi două autoscări, dar acţiunea a fost extrem de complicată în condiţiile în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost nevoiţi să aştepte mai mulţi veterinari care să tranchilizeze animalele.

Abia după ce au reuşit să mute mai multe animale, pompierii s-au putut lupta cu incendiul. 11 animale au murit, cei de la Circul Globus precizând că a fost vorba de doi tigri, doi porci vietnamezi, trei câini şi patru pisici.

Pompierii au reuşit să salveze mai multe animale printre care şapte tigri, două cămile, doi tauri, un cal, doi ponei, un cangur, trei ogari şi câteva capre.

S-a demarat o anchetă pentru a se stabili de la ce a izbucnit incendiul.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version