Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă după ce un bărbat de 52 de ani, din localitatea Ciorani, județul Prahova, a murit înecat cu mâncare.

Marin Voicu, primarul din Ciorani

Tragedia s-a petrecut sâmbăta trecută, la o petrecere câmpenească organizată de Marin Voicu, primarul din Ciorani, edil aflat la timona comunei de 18 ani și care reprezintă Partidul Social Democrat.

După finalul unui meci de fotbal disputat pe stadionul din localitate, Voicu a organizat o petrecere câmpenească la care au fost invitați toți localnicii, dar și mai mulți politicieni de top în frunte cu Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova.

La un moment dat, victimei i s-a făcut rău, iar martorii au sunat de urgență la numărul unic 112. Din păcate, medicii nu au putut decât să constate decesul, iar necropsia a arătat că bărbatul a murit prin asfixie cu bol alimentar.

Primarul Marin Voicu, cel care a sacrificat mai multe oi și mai mulți berbecuți pentru petrecere, a precizat că “din punctul meu de vedere, a fost un eveniment nefericit și regretabil. Făcea parte dintr-o familie cu probleme și știu că avea și ceva probleme de sănătate. Angajații primăriei au făcut chetă pentru a sprijini familia”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version