Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, a mers luni la Arestul Central al Poliției Capitalei, pentru a-l vizita pe fostul deputat.

Boureanu este încarcerat de sâmbătă dimineața, după ce a fost implicat într-un scandal cu mai mulți agenți de la Poliția Rutieră și i s-a făcut dosar penal pentru ultraj.

Imediat după ce a ieșit din Arestul Central al Poliției Capitalei, Laura Dincă a confirmat informațiile apărute până acum și care spuneau că Boureanu are mari probleme din cauza maxilarului fisurat.

Iubita lui Boureanu a precizat că va face și ea plângere împotriva polițiștilor acuzându-i de agresiune după ce unul dintre ei ar fi lovit-o cu capul de tetieră.

“Voi face și eu plângere împotriva polițiștilor. Comportamentul lor este inadmisibil. M-am consultat deja cu doamna avocat și am decis să mergem până în pânzele albe”, a fost mesajul transmis de Laura Dincă.

Vă reamintim că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, Cristian Boureanu se află într-o mașină, în zona Piața Charles de Gaulle, din București, alături de iubita sa și de șoferul său.

Mașina a fost oprită pentru un control de rutină. Polițiștii au verificat documentele șoferului și ale mașinii, iar apoi le-au returnat. Din acel moment lucrurile au degenerat.

Polițiștii susțin că Boureanu i-a înjurat și amenințat și chiar l-a lovit pe unul dintre aceștia în zona inghinală. De cealaltă parte, fostul deputat se plânge că este victima unei hărțuiri și a unui abuz în serviciu comis de polițiști.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version