Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) informează că doi cetățeni români au murit în atentatele multiple care au avut loc la Paris în cursul nopții de vineri spre sâmbătă iar doi români au fost răniţi. 

lumanari

“Ministerul Afacerilor Externe anunță cu profund regret că decesul a doi cetățeni români în atacurile produse în cursul nopții trecute în capitala Franței a fost confirmat de autoritățile franceze. MAE informează că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora și le va acorda asistența consulară necesară”, precizează un comunicat.

În primul comunicat, remis sâmbătă la ora 14.00, MAE precizează că o persoană de cetăţenie română a rănită uşor, aceasta primind îngrijiri la un spital din Paris și, în cursul dimineții, a fost externată.

Pe seară, MAE a informat că un alt român a fost rănit în atentate şi se află internat într-un spital din capitala Franţei.

Totodată, MAE precizează că cetățeanul român Andrei Marian Mihai nu a fost rănit în atacurile de la Paris. Acesta a confirmat direct unui reprezentant MAE că informațiile apărute pe contul său de Facebook au fost postate de alte persoane și nu sunt veridice.

Potrivit informaţiilor de pe pagina sa de Facebook, Andrei Marian Mihai are 30 de ani, locuieşte la Paris şi este jurnalist la France 24 din luna februarie a acestui an.

Apropiaţi ai acestuia anunţau azi-noapte că el se află internat în stare gravă la spital. “Andrei Marian Mihai este un jurnalist român care lucrează la France 24. Acum el se află în comă indusă în urma atentatelor de la Paris. Să ne rugăm pentru viaţa sa!”, scria, pe Facebook, o prietenă a acestuia.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version