România a fost lovită, joi dimineața, de o tragedie incredibilă, după ce o femeie de 30 de ani s-a aruncat în fața unui tren împreună cu cei trei copii ai săi.

 

Incidentul s-a produs în apropiere de Brănești, fiind implicat un tren InterRegio care făcea legătura între București și Constanța.

S-a stabilit că femeia s-a sinucis și și-a ucis și cele trei fetițe pe motiv că era din nou însărcinată și nu mai vroia încă un copil. Femeia fusese internată de două ori la Spitalul Obregia, din București, din cauza depresiei, dar în momentul producerii tragediei nu se afla sub tratament medicamentos.

La circa 24 de ore de la teribila tragedie, Nicușor Dragnea, mecanicul de pe locomotiva trenului implicat în eveniment, și-a adunat forțele și a povestit pentru antena3.ro ce s-a întâmplat.

Dragnea consideră că “totul a fost plănuit. Femeia m-a așteptat pe mine. A așteptat să vină trenul. S-a ascuns într-o pădure cu cei trei copii și a sărit în fața trenului la vreo doi metri înaintea lui. Trenul era în frânare, pentru că urma o restricție la halta Bran, dar chiar și așa impactul cred că s-a produs la 70-80 de kilometri pe oră, deci nu au avut nicio șansă de supraviețuire. Îmi pare rău, nu am avut ce face. Totul s-a petrecut într-o milisecundă, ca într-o poză așa. Nu-mi venea să cred. A ieșit foarte scurt, știa că vine trenul”.

Nicușor Dragnea este mecanic pe locomotivă de 28 ani și spune că a mai auzit de incidente, dar niciodată de unul de un asemenea nivel ridicat, cu patru victime sau chiar cinci dacă luăm în calcul că femeia era însărcinată.

Nicușor Dragnea consideră că femeia nu avea nicio scuză pentru gestul ei: “Am și eu un băiat de șase ani, dar nici acum nu pot să-mi dau seama ce a fost în mintea femeii ăleia. Am înțeles că era însărcinată și că nu mai vroia un copil și că avea probleme psihice. Totuși, copilașii ăia nu aveau nicio vină. Un câine nu putea să facă așa ceva, dar tu … mamă cu trei copilași … îmi pare rău că nu am avut cum să îi evit”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version