Un caz incredibil s-a petrecut, vineri, în comuna Vovrieşti din judeţul Vaslui.

sursa foto napocafm.ro

Rudele unui bărbat de 80 de ani participau la înmormântarea acestuia în momentul au observat că trupul neînsufleţit mişcă.

Oamenii, fiind convinşi că bărbatul este încă viu, au întrerupt înmormântarea şi au sunat de mai multe ori la 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe care să-l resusciteze pe bărbat.

Fiica bărbatului a precizat chiar că i-ar fi făcut acestuia testul cu oglinda şi că aceasta s-ar fi aburit, semn că victima încă respiră.

Conform news.ro, în cele din urmă, ajunşi la faţa locului, medicii şi-au dat seama că degetele bărbatului se mişcau tocmai pentru că acesta intrase de cel puţin cinci zile în putrefacţie şi se descompunea.

“Am făcut o electrocardiogramă şi i-am arătat femeii pe monitor că persoana aflată în sicriu nu are activitate cardiacă. Faptul că defunctul nu mai era rigid, aşa cum au spus, printre altele, la numărul de urgenţă 112, este explicată prin faptul că începuse să intre în putrefacţie. Înţelegem că este greu să treci peste pierderea unei fiinţe dragi, dar ar trebui ca oamenii să-şi gestioneze aceste momente astfel încât să nu mai fim nevoiţi să blocăm un echipaj medical pentru a demonstra că o persoană este decedată”, a declarat directorul medical al SAJ Vaslui, Ana Maria Ungureanu.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version