Un caz deosebit de grav s-a petrecut zilele trecute în județul Neamț.

Un minor de 13 ani a intrat în atenția polițiștilor, după ce părinții unui băiat de 5 ani au acuzat faptul că băiatul de 13 ani le-a agresat sexual copilul.

Incidentul s-ar fi petrecut joi trecută, însă părinții victimei au aflat abia duminică seara, după ce micuțului i s-a făcut rău și a fost transportat la Spitalul Târgu Neamț.

Duminică seara, victima le-a povestit părinților ce a pățit, iar aceștia au mers direct la poliție pentru a depune plângere penală.

Băiatul de 13 ani urmează să fie audiat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Reprezentanții instituției au precizat că cei doi, agresorul și victima, sunt vecini în localitatea Răucești-Oglinzi.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version