Federaţia Sanitas blochează, joi, centrul Capitalei, printr-un miting urmat de un marş de protest  împotriva noii Legi a salarizării, care “generează inechităţi şi discriminări în sistemul din sănătate şi asistenţă socială”.

Mii de sindicaliștii vin cu autobuze din toate zonele țării.

Traficul rutier este blocat, între 11.00 şi 14.00, pe Strada Ştirbei Vodă, între Calea Victoriei şi Strada Luterană, pe Calea Victoriei, între Bulevardul Dacia şi Strada C.A. Rosetti, pe Strada Benjamin Franklin, între Calea Victoriei şi Strada Nicolae Golescu şi pe Strada C.A. Rosetti, între Calea Victoriei şi Bulevardul Gheorghe Magheru.

Rutele alternative pentru șoferi:

  • B-dul Gheorghe Magheru – B-dul Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii;
  • B-dul Iancu de Hunedoara – Şoseaua Ştefan cel Mare – B-dul Dacia – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii;
  • Strada Buzeşti – Strada Berzei – Strada Vasile Pârvan – Splaiul Independenţei – Piaţa Universităţii.
Revendicări

Principalele solicitări ale Federaţiei SANITAS din România sunt: eliminarea plafonului de 30% pentru sporurile specifice sistemului sanitar şi de asistenţă socială; aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru TOŢI angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 martie 2018; renunţarea la creşterea normei de bază (gărzi suplimentare obligatorii) pentru medici; renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, deoarece acesta va anula creşterea salarială de 25% prevăzută de lege; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă întregului personal din sănătate şi asistenţă socială, inclusiv personalului TESA; acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018; negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate.

După protestul de joi, Consiliul Naţional Sanitas va decide asupra oportunităţii declanşării grevei generale în sistemul sanitar şi de asistenţă socială, precizează Federaţia.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version