Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a explicat că anchetatorii au schimbat încadrarea de la omor calificat la ucidere din culpă în cazul incendiului din Club Colectiv deoarece au stabilit că fapta s-a comis din culpă şi nu cu intenţie.

Niţu a precizat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au început, iniţial, urmărirea penală pentru omor calificat, fiind primii care au deschis dosarul, în urma sesizării privind un incendiu în urma căruia au rezultat persoane decedate şi persoane vătămate grav.

“Probele ulterioare au stabilit cauza, modul de propagare şi cauza deceselor victimelor, astfel că s-a stabilit ca modalitate de vinovăţie, de săvârşire a faptei, culpa, şi nu intenţia”, a adăugat Niţu.

Cât despre cuantumul pedepselor, procurorul general a arătat că pentru ucidere din culpă în formă agravantă pedeapsa este de 10 ani iar pentru vătămare corporală din culpă este de 4 ani. “Dacă se aplică concursul de infracţiuni şi vor fi identificate şi alte infracţiuni, pedepsele cresc”, a arătat el.

Întrebat dacă sunt indicii că s-ar fi comis şi fapte de corupţie în acest caz, procurorul general a precizat că până acum ancheta s-a concentrat doar pe victime.

Tiberiu Niţu a adăugat însă că “ancheta se efectuează pe toate palierele,atât la companii private, cât şi la instituţii publice” iar “toate persoanele cu privire la care se va stabili o formă de vinovăţie în acest dosar vor răspunde penal”.

Cei trei administratori ai clubului Colectiv au fost reţinuţi ieri de procurori, în a treia zi de la incendiul devastator care a dus la moartea, până acum, a 32 de tineri şi rănirea gravă a altor 90, care se zbat între viaţă şi moarte.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version