O nouă tragedie s-a produs în cursul zilei de joi pe litoral.

O elevă de numai 12 ani, din București, s-a înecat la Mangalia. Este a 23-a persoană care își pierde viața pe litoral de la începutul sezonului estival, cinci dintre victime fiind copii.

Tragedia de la Mangalia s-a produs pe plaja Belvedere. Fata de 12 ani a intrat în Marea Neagră, în ciuda avertismentelor transmise de salvamari care au ridicat steagul roșu ce interzice scăldatul din cauza valurilor mari și a curenților puternici.

Apropiații fetei au reclamat dispariția ei, iar salvamarii au scos cu greu din apă. Un echipaj SMURD și-a făcut apariția la fața locului, iar medicii au încercat zeci de minute să o resusciteze, dar fără succes.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea anunță că, pe lângă cele 23 de persoane care și-au pierdut viața în Marea Neagră, alte aproximativ 50 au fost salvate in extremis.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version