Consiliul General al Municipiului București a adoptat, joi, proiectul prin care se acordă bani bucureștenilor care fac copii.

Pentru fiecare nou-născut se acordă câte 2.500 de lei, cu două condiții. Trebuie ca cel puțin unul dintre părinți să aibă domiciliul în București, iar micuțul să se nască într-o maternitate din București, indiferent că vorbim de una de stat sau particulară.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a precizat că proiectul își propune “să stopeze fenomenul copiilor invizibili care se nasc, trăiesc și cresc în familii, dar care nu au certificat de naștere sau carte de identitate și nu pot fi vaccinați sau înscriși la școală”.

Proiectul a fost votat joi cu 49 de voturi “pentru” și o abținere, urmânnd ca banii să fie acordați de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.

Conform proiectului, “cererea privind acordarea stimulentului se va depune la DGASMB, împreună cu documentele doveditoare: certificatul de naștere al copilului; o cerere tipizată; biletul de ieșire din spital/ certificat medical constatator al nașterii emis de către unitatea sanitară; extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz. Termenul de depunere a dosarului este o lună de la data nașterii copilului”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version