Reprezentanții Gărzii de Coastă Constanța anunță că au capturat opt migranți irakieni și iranieni care au încercată să pătrundă ilegal din Bulgaria în România.

Incidentul s-a produs luni când, în baza planului de cooperare privind combaterea migrației ilegale și asigurării ordinii publice, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța – Postul de Poliție Lipnița au depistat în zona Mănăstirii Dervent, județul Constanța, un grup de persoane care nu își justifica prezența în zonă.

În urma investigațiilor desfășurate cu polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov a rezultat că grupul format din opt persoane a intrat ilegal în România din Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din 7 cetăţeni irakieni și un cetățean iranian, trei bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 25 şi 48 de ani și doi minori, în vârstă de 9 luni, respectiv 2 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Anglia pentru un trai mai bun.

În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

La finalizarea verificărilor specifice, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cele opt persoane fiind predate către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version