Caz incredibil petrecut la Spitalul de Psihiatrie din comuna Jebel, județul Timiș.

sursa foto banatenii.ro

Cadavrul unei femei în vârstă de 60 de ani a fost descoperită în bălăriile de lângă unitatea medicală. Culmea este că femeia, Georghina Lungu, fusese internată în spitalul respectiv în urmă cu mai mult de o lună, iar ulterior a fost dată dispărută.

Conform banatenii.ro, femeia avea probleme psihice, tocmai de aceea fiica ei a decise să o interneze la Jebel. Însă angajatele unității au scăpat-o din priviri după numai două zile, anunțând atunci și dispariția ei.

După mai mult de o lună de la dispariție, cadavrul femeii a fost găsit în stare avansată de putrefacție în bălăriile aflate la doar câțiva metri de spital.

Nici până acum fiica femeii nu a fost înștiințată oficial, informația fiind aflată mai degrabă de la muncitorii care au descoperit trupul neînsuflețit.

Polițiștii au demarat o anchetă și au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Pentru dispariția femeii de 60 de ani a fost sancționată o singură infirmieră, care a primit … mustrare verbală.Rudele Georghinei Lungu au anunțat că vor da spitalul în judecată.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version