44 de persoane au fost rănite în urma unui incendiu produs în Clubul Bamboo, din Bucureşti, sâmbătă dimineaţa.
S-au vehiculat mai multe scenarii în legătură cu incendiul respectiv şi de la ce a pornit totul, dar Joshua Castellano, actualul patron al localului, şi Cătălin Botezatu, fost acţionar la Bamboo, au anunţat, miercuri, că sunt convinşi că totul a fost premeditat şi că a existat o mână criminală.
“Mergem pe această ipoteză, că a fost pus intenţionat, deoarece altfel nu avea cum să ia foc. Vorbim de o încăpere unde nu era sursă de lumină, era aprins doar semnalul exit. De accea vă putem spune că nu avea acces nimeni acolo, dar acea încăpere era deschisă pentru că şi ea avea o ieşire de evacuare. Nu intra nimeni, era lumina stinsă şi totuşi de acolo au luat foc nişte draperii”, a explicat Cătălin Botezatu.
Joshua Castellano a recunoscut că localul funcţiona pe propria sa răspundere, dar spune că “toată structura clubului a fost refăcută recent şi se aşteptau toate avizele de funcţionare pentru a ne permite ca din iulie să funcţionăm 100% corespunzător”.
Deşi a trecut prin mai multe etape neplăcute, Castellano dă asigurări că “începem reconstrucţia clubului imediat după ce se termină cercetările de la faţa locului. Structura de rezistenţă a rămas în picioare. S-a prăbuşit doar tavanul în zona de mijloc”.