Un grav accident de circulaţie s-a produs joi în halta Viişoara din Bistriţa.
UPDATE: A murit și cea de-a cincea persoană din mașină. Era sora șoferiței și avea 12 ani.
Un autoturism în care se aflau cinci tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani a fost spulberat de un tren la o trecere de nivel cu calea ferată.
Din primele informaţii reiese că accidentul s-a produs din cauza faptului că şoferiţa care conducea maşina nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată.
Fata abia obţinuse permisul de conducere, în urmă cu o lună, şi urma să împlinească 19 ani săptămâna viitoare. Atât şoferiţa cât şi doi fraţi ai ei, o fată de 14 ani şi un băiat de 19 ani, au murit pe loc.
O altă rudă de-a fetei, un băiat de 20 ani, a murit în drum spre spital. O fată de 12 ani, soră cu şoferiţa, a ajuns în stare gravă la spitalul din Târgu Mureş.
Circulaţia feroviară din zonă a fost blocată pentru circa două ore, trenurile înregistrând întârzieri de până la 100 de minute.