Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a condus, miercuri, şedinţa Comandamentului pentru curăţenia de primăvară.

Cu această ocazie, edilul s-a întâlnit cu şefii celor mai importante instituţii din Bucureşti şi a pus la cale un plan prin care Capitala să capete o cu totul altă imagine în această primăvară.

Mirela Ioniţă, directorul general al Administraţiei Străzilor, a anunţat că infrastructura rutieră va fi refăcută masiv, urmând ca din 15 martie să înceapă procesul de asfaltare a gropilor apărute după ieşirea din iarnă. În ultima lună, gropile respective au fost astupate doar provizoriu.

În acest sens, Gabriela Firea a solicitat ca asfaltarea să se facă pe timpul nopţii sau în perioadele în care traficul nu este intens.

Bogdan Tănase, directorul ALPAB, a anunţat că a început deja procesul de curăţare a parcurilor din Bucureşti. Au fost vopsite cele 600 de bănci din Cişmigiu şi urmează recondiţionarea mobilierului urban, spălarea aleilor şi ieşirea în afara parcului, pentru curăţarea zonelor adiacente.

Adrian Mihail, şeful RATB, a anunţat că încă de la sfârşitul lunii februarie a început spălarea maşinilor aflate în parcul auto al acestei instituţii. Urmează demararea unui program de îmbunătăţire a aspectului vehiculelor şi al staţiilor de tramvai.

De asemenea, şefii Grădinei Zoologice şi Grădinei Botanice au anunţat că au nevoie de o suplimentare a numărului angajaţilor şi că ar fi bine venit şi ajutorul voluntarilor pentru curăţarea spaţiilor deţinute de cele două instituţii.

Nu în ultimul rând, Dan Grigore, directorul Centrului de Protecţie a Plantelor Bucureşti, a anunţat că reprezentanţii instituţiei respective au început deja tratamentele fitosanitare de primăvară pentru vegetaţia din Capitală.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version