În perioada 12-14 iunie a.c., șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Alexandru Cătălin Ioniță, a participat, alături de reprezentanți ai altor 17 state, la Forumul „International Homeland Security 2018”, organizat în Ierusalim, Israel.

Timp de 3 zile, șeful Poliției Române a participat la Forumul respectiv, o iniţiativă a ministrului securităţii publice din Israel la care au luat parte atât preşedintele, cât și prim-ministrul statului gazdă.

De asemenea, la Forum au fost prezenți reprezentanţi ai ministerelor de interne sau departamentelor de securitate internă din Albania, Azerbaidjan, Bulgaria, Canada, Croația, Cipru, Georgia, Germania, Ghana, Grecia, Israel, Letonia, Lituania, Paraguay, România, Ruanda, Serbia, Statele Unite ale Americii și Ungaria.

Subiectele dezbătute în cadrul activităţii au vizat îmbunătăţirea capacităţilor instituţionale la nivel global în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului, incitării la violenţă, criminalității organizate, precum și a amenințărilor cibernetice.

Au luat cuvântul Reuven Rivlin – președintele Statului Israel și Benjamin Netanyahu – prim-ministrul Statului Israel. De asemenea, au realizat prezentări pe subiectele menționate Joseph Cohen – directorul Mossad, Nadav Argaman – directorul Agenției de Securitate a Statului Israel, Avihai Mandelblit – procuror general al Statului Israel, Roni Alsheich – șeful Poliției Statului Israel, precum și reprezentanți ai mediului academic care studiază fenomenele infracționale.

În discursul său, șeful Poliției Române a subliniat importanța cooperării în lupta împotriva criminalității.

“Oricât de intense ar fi eforturile depuse de fiecare dintre noi în parte, nu putem vorbi în mod separat de rezultate consistente în lupta împotriva criminalității decât atunci când lucrăm împreună, soluția-cheie este cooperarea. Suntem convinşi că schimbul de informaţii şi de experienţă, proceduri de lucru și bune practici în cadrul acestui gen de întâlnire precum şi activităţile comune derulate vor contribui la creșterea siguranței cetățenilor noștri”, a fost mesajul transmis de chestorul principal de poliție Alexandru Cătălin Ioniță.

La finalul lucrărilor, participanţii au semnat o Declaraţie Comună prin care s-a convenit intensificarea cooperării între statele participante în domeniul securităţii interne.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version